Începutul de anotimp sau de an aduce multora o nevoie de schimbare. Însă doar simpla voință, oricât de puternică, nu e de ajuns. Iată cum putem reuși să renunțăm la obiceiuri nesănătoase sau să adoptăm altele:
Pentru a putea renunța la un comportament nedorit avem nevoie – în primul rând – să îl conștientizăm. Dacă nu știți la ce mă refer când spun ”comportament nedorit”, vă dau un exemplu ușor de înțeles: fumatul. Sau altul: mâncatul compulsiv, pe bază emoțională, despre care v-am mai scris și aici.
Se vorbește foarte des, deși momentan nu există dovezi științifice publicate, cum că o rutină nouă se poate implementa prin practicarea ei timp de 21 de zile. Vă atrag atenția totuși că, dacă vreți să vă dezvoltați un obicei nou în 21 zile, șansele de reușită atunci când vă bazați doar pe rațiune și puterea voinței sunt destul de reduse!
Din păcate, nu este suficient doar să ne propunem ca “de mâine” să nu mai facem un anumit lucru. Dacă sunteți determinați să schimbați un obicei/ o rutină, asta nu se va putea întâmpla doar pentru că vă dați un ordin sau că sunteți gata să vă forțați.
Creierul are nevoie să înțeleagă de ce ar schimba ceva ce pentru el pare să funcționeze, de aceea e nevoie să implicați și partea de recompense. Adică să îi oferiți o nouă satisfacție la schimb, deoarece comportamentul făcut în mod repetat înainte îi producea o anumită satisfacție. Acea satisfacție îi este necesară.
Așadar, pentru a reuși să modificăm un comportament, avem nevoie în primul rând să înțelegem ce fel de satisfacție ne produce el în creier și să îi găsim un corespondent într-un alt comportament.
Studiile ne-au dezvăluit că atunci când un adolescent începe să adopte fumatul, ceea ce îl determină să „se apuce” este expresia pe care o citește pe chipul celor care fumează. Adolescenții doresc să experimenteze la rândul lor acea expresie și acea emoție. Grupul celor care fumează stă mai retras, șușotește, pare misterios și interesant. Orice tânăr vrea să simtă incluziunea într-un grup atât de exclusivist, fără să fie de altfel conștient de gustul și mirosul unei țigări per se. Dacă ar fuma singur acasă, ascuns undeva, ar fi dezgustat, dar la presiunea imaginii grupului experiența e diferită deoarece atenția adolescentului ignoră semnalele pe care i le dă propriul corp pentru a se concentra pe semnalele din exterior, ale grupului de la care caută validare.
Multe comportamente nesănătoase sunt date de căutarea satisfacției ce vine dintr-un ideal. La adolescenți e imaginea rebelului explorator și aventurier, de exemplu. Așa se ajunge ca de fiecare dată când cineva își dorește apoi să renunțe la fumat, chiar dacă vrea să se oprească din rutină, se va reapuca din nou și din motivul că nu mai poate conștientiza momentul prezent și senzațiile obiective ale mirosului și gustului neplăcut de țigară. Creierul fumătorului caută ca măcar pentru câteva clipe să evadeze din lumea reală, concretă, obiectivă și să se poată percepe ca fiind acel personaj pe care mintea sa l-a setat ca recompensă prin actul de a fuma.
Când cineva se auto-percepe atunci când fumează ca fiind o versiune a sa mai „cool”, mai interesantă sau mai relaxată, chiar după 20 sau 40 de ani de fumat, simpla dorință de abandon a comportamentului nu e suficientă. Soluția este să reușească să reinterpreteze semnalele de fum și miros și gust de țigară ca fiind neplăcute și să găsească un înlocuitor pentru recompensa și constructul de imagine dezvoltat în adolescență, respectiv în perioada când a început acest obicei.
E timpul să conștientizăm că simpla decizie sau raționalizare nu este de ajuns pentru a ne convinge creierul să renunțe la un obicei nociv sau să accepte unul sănătos. Deși specia umană a evoluat în timpul a milioane de ani, creierul nostru primitiv încă e puternic și își cere dreptul. El vrea să aibă satisfacție! Funcționează doar prin învățarea pe bază de condiționare: ca să repete un comportament are nevoie de o recompensă. Acea recompensă întărește perpetuarea comportamentului.
Las aici și o scurtă pildă explicativă: Povestea zice că în dimineața de Crăciun o locomotivă primește sarcina de a duce câteva vagoane pline cu cadouri peste un deal. Locomotiva se îndoiește că va putea reuși, dar lumea întreagă are mari așteptări de la ea. Mica noastră locomotivă trece printr-o serie de gânduri infernale care îi zdrobesc încrederea. Pentru a și le alunga, ea inventează o mantra cu o cadență plăcută: cred-că-pot, cred-că-pot, cred-că-pot… Așa începe să urce dealul. Își învinge astfel temerile, trece dealul și ajunge la copiii care o întâmpină cu bucurie. În timp ce cobora apoi dealul, locomotiva își schimbă mantra: am-crezut-că-pot, am-crezut-că-pot. Așadar secretul locomotivei nu sunt roțile bune sau uleiul performant de motor. Dincolo chiar de depunerea efortului, este vorba de concentrarea pe viitor, acționarea în momentul prezent și învățarea concluziilor din experiența trecută.
Eu sper să rețineți de aici că nu e bine să ne încredem în gândurile noastre care încep cu „trebuie să…”. Gândurile sunt doar niște cuvinte care vin la fel de ușor cum pleacă. Nu înseamnă că simplul gând e dăunător. În cazul locomotivei din pilda de mai sus satisfacția dată de bucuria copiilor o determină să își mai dorească să repete comportamentul pentru că vrea să retrăiască respectiva emoție. O dată ce creierul a simțit-o, v-a căuta să o repete.
Dacă dorim să schimbăm ceva, înainte de toate trebuie să înțelegem ce beneficii am avut la început: de ce făcut primul pas către acel comportament? Doar așa putem ajunge să îl înlocuim cu unul mai sănătos căruia să-i atribuim un beneficiu similar. Doar o recompensă poate garanta repetarea unui comportament, nimic altceva.