Când corpul vorbește altfel: despre realitatea editată a pacientului cu SII

Intră în cabinet, obosit. Cu o mapă plină de analize, investigații, recomandări medicale. Le-a parcurs pe toate, le știe pe de rost. A citit studii, a urmărit specialiști, a discutat chiar și cu ChatGPT — poate acolo se ascunde răspunsul.

Și totuși, durerea de burtă nu dispare. Medicul i-a spus: „Sindrom de intestin iritabil”. Dar el nu înțelege de ce, dacă face totul corect — mănâncă bine, doarme cât poate, face mișcare —, corpul continuă să-l trădeze.

Aici începe rolul psihologului.
Pentru că, uneori, nu corpul e cel care minte, ci percepția noastră asupra lui.

Ce este enterocepția

Entorocepția este procesul prin care creierul percepe semnalele venite din interiorul corpului — bătăile inimii, tensiunea musculară, respirația, mișcările intestinale.

Toate aceste senzații sunt traduse de creier și devin baza pe care ne construim starea interioară.

Când suntem anxioși, îngrijorați, stresați, creierul nostru devine hipervigilent: urmărește fiecare senzație internă și o interpretează prin filtrul fricii. Astfel, o ușoară contracție intestinală devine „durere”, o digestie lentă devine „ceva grav”.

Realitatea editată

Creierul are o capacitate limitată de procesare. El decupează realitatea în funcție de ce consideră important pentru supraviețuire.
Dacă îmi e frică de boală, creierul meu va selecta doar acele semnale care confirmă teama: o durere, o umflătură, o senzație ciudată. Restul realității — părțile în care corpul e bine — sunt „tăiate la montaj”.

Aceasta este realitatea editată a pacientului: un film în care frica e regizorul, iar fiecare simptom primește un rol principal.

De ce e important rolul psihologului

Pacientul cu SII nu are doar o problemă digestivă — are o problemă de reglare între corp, emoții și percepție.
Psihoterapia îl ajută să recunoască aceste mecanisme de autoreglare și să recâștige controlul asupra felului în care își percepe corpul. Învață să distingă între un simptom real și o alarmă falsă generată de stres, între o senzație corporală și o frică proiectată.

Corpul nu minte, dar nici nu vorbește mereu clar.
Uneori, pentru a-l înțelege, trebuie să ascultăm și vocea minții.

Psihoterapia nu este o alternativă la medicină, ci o completare esențială — acolo unde corpul și emoția se întâlnesc, unde realitatea devine mai clară, mai întreagă, mai autentică.