Cancerul este o boală foarte răspândită în România, iar motivele țin mult și de educația precară pe care o avem aici la nivelul sănătății. Se spune despre cancer că este o boală cât zece, pentru că afectează semnificativ starea pacientului pe toate planurile, nu doar fizic, ci și emotional, social, spiritual, și, desigur, financiar.
Sunt așadar foarte multe provocări la care trebuie să facem față pe cât putem de bine, fiecare în parte.
În general, pentru multe situații cu care ne întâlnim în viață este bine să ne dezvoltăm aptitudini de adapabilitate și flexibilitate, dar acestea ne sunt chiar indispensabile pentru momentele de criză precum e primirea unui diagnostic de genul acesta. E firesc să ne întâlnim de-a lungul vieții cu momente de criză diferite. Cele mai multe ne provoacă șoc și impresia că sunt insurmontabile. Cu toate acestea, reușim de cele mai multe ori să trecem peste ele. De asemenea, auzim mereu despre cazuri de persoane care au trecut peste momente extrem de grele. E important să rămânem calmi și să nu cedăm primului impuls de șoc sau chiar disperare.
Primul stadiu de ajutor de care avem nevoie – pe lângă sfaturile medicale – este intervenția suportivă: adica să căutăm să beneficiem de ascultare și prezență din partea celor din jur și chiar a specialiștilor terapeuți. O asemenea boală cere multă empatie, acceptare neconditionată și congruență. Congruența înseamnă să căutăm punctul de armonie în care depășim conflictul interior provocat de o nehotărâre și facem exact ceea ce simțim că vrem să facem.
Nu este ușor să ne adaptăm la cancer, dar nu este nici imposibil. Majoritatea pacienților reușesc să se adapteze, ba chiar reușesc în timp să aibă și o calitate crescută a vieții deoarece apare sindromul de dezvoltare post-traumatică. Fiecare experiență majoră ne ajută să ne dezvoltăm interior, la fel este și în cazul cancerului. Pacienții nu doar că reușesc să își prioritizeze viața, dar mulți dintre ei ajung chiar să se bucure mai mult decât o persoană sănătoasă de o zi cu soare, de exemplu, de primavară sau de alte elemente simple ale vieții pe care le luăm drept normă și nu știm să le apreciem îndeajuns.
Un terapeut bun ne poate ajuta să depășim șocul inițial prin tehnici și povești terapeutice neintruzive oferite adesea prin metafore sau pastile psihologice raționale. Acestea sunt niște enunțuri logice prin care ne re-programăm înțelegerea față de situație și față de boală. Cu ajutorul lor putem, de exemplu, să încercăm să de-catastrofăm lucrurile. Ceea ce nu înseamnă să le negăm. Sigur că nu ne place situația, cui i-ar plăcea?! Dar conștientizăm că am mai trecut și prin alte situații grele, putem să îi facem față și ne rămân oricând lucruri de care ne putem bucura în continuare. Boala nu spune totul despre noi înșine. Noi nu suntem una cu durerea. Suntem întotdeauna mai mult de atât.
Avem nevoie să învățăm să re-gândim situația, să ne dezvoltăm așa zisa „gândire cutezătoare”, iar între timp învățăm să ne punem baza chiar în lucrurile de bază, care sunt întotdeauna cele mai simple. Începem cu nevoile primare: aer curat, lumină, soare și lucruri care ne fac plăcere. Desigur că adaptarea la această etapă a vieții prin care trebuie să trecem cere timp, iar îngrijorarea – chiar excesivă – sau momentele de tristețe sunt normale. Dar viața se schimbă mereu! Trebuie doar să reprioritizăm lucrurile.
Un psiholog potrivit ne poate ajuta cu judecata sa clinică și chiar cu o doză bună de creativitate. Asta pentru că nu există o singură rețetă: oamenii sunt foarte diferiți.
Apoi e important să ne găsim acele propoziții-mantre ajutatoare, care – din nou – sunt diferite și personale pentru fiecare. Nu strică să ne gândim ce i-am spune cuiva drag care trece prin această situație.
Indiferent de momentul în care ne aflăm în această boală – fie înainte de intervenția chirurgicală, fie înainte de biopsie și deci înainte de confirmarea unui diagnostic sau că suntem în timpul tratamentului chimioterapeutic sau radioterapeutic – e indicat să apelăm la un psiholog. Singura calitate obiectivă prin care îl putem alege este să îi analizăm delicatețea cu care e prezent lângă noi. Studiile arată că delicatețea în terapia psihologică poate îmbunătăți starea pacienților cu cancer cu până la 30%, pe când o tehnică validată știintific și atât ajută doar până la 15%.
Desigur, e greu să înțelegem cum e pentru fiecare în parte ce presupune confruntarea cu o astfel de patologie. Să nu uităm însă niciun moment că există viață după cancer, și chiar și în timpul lui.