Specialiștii în psihologia evoluționistă argumentează că depresia nu e o disfuncție, ci e un mecanism biologic cu rol adaptativ, adică a evoluat pentru a aduce beneficii speciei.
În general, depresia este văzută drept o tulburare mentală ce ne afectează negativ viața. Printre simptomele ei cele mai des întâlnite sunt pierderea interesului pentru activitățile zilnice, tristețe cronică, epuizare, modificări ale poftei de mâncare (și implicit modificări în greutate), sentimente de vinovăție, deconcentrare, dificultatea luării deciziilor, comportamente de evitare și izolare de ceilalți, gânduri de suicid. Aceste simptome variază de la o persoană la alta. Ele sunt reacții normale atunci când ne confruntăm cu evenimente negative, precum pierderea cuiva apropiat sau eșecuri (ex. pierderea slujbei).
Dar depresia poate fi privită și altfel decât o maladie! Psihologia evoluționistă, de exemplu, încearcă să explice rolul unor comportamente, trăsături sau reacții prin prisma utilității lor pentru supraviețuirea omului.
Specialiștii evoluționiști argumentează recent că depresia nu reprezintă o disfuncție, ci este, de fapt, un mecanism biologic care are un rol adaptativ, adică a evoluat pentru a aduce un beneficii speciei!
Studiile din psihologia evoluționistă postulează că dacă un comportament s-a dovedit util pentru supraviețuirea unei specii, el a fost transmis urmașilor. Așadar, dacă o persoană are o anumită trăsătură în prezent, e foarte posibil ca ea să se fi dovedit utilă pentru supraviețuirea speciei la un moment dat.
Faptul că oricine poate avea simptome ca dispoziția tristă sau diminuarea interesului pentru activități odată plăcute drept reacție la evenimente negative demonstrează că ele s-au dovedit de ajutor speciei noastre de-a lungul evoluției. Nu putem deci să nu ne întrebăm cu ce a ajutat depresia specia umană, încât se regăsește în ziua de azi atât de frecvent (peste 20% din populație)?
Cercetătorii Watson și Andrews au propus ipoteza navigării sociale, care se bazează pe observația că o sursă majoră de probleme pentru oameni sunt relațiile cu ceilalți. În societate, starea noastră de bine depinde mult de cei din jur, iar conflictele de interese care apar adesea creează uneori rupturi în relațiile cu ceilalți, rupturi care aduc consecințe negative. De aici rezultă importanța dezvoltării unor metode eficiente de rezolvare a acestor conflicte la nivel de specie. Pentru Watson și Andrews depresia are două funcții complementare de rezolvare a problemelor sociale.
O dată: depresia vine cu schimbări cognitive ce ne ajută să ne focalizăm resursele mentale asupra unei analize corecte și complete a problemei și asupra generării unor soluții. Unele probleme sociale sunt complexe și necesită efort cognitiv considerabil pentru a putea fi analizate și rezolvate. Cu cât o problemă este mai complexă, cu atât necesită mai multe resurse.
Prin retragerea din activități plăcute sau interesante, lipsa concentrării în sarcinile de zi cu zi sau epuizare fizică, depresia permite organismului nostru să redirecționeze resursele care aparțin de regulă altor sarcini spre rezolvarea dificultății sociale întâmpinate! Problemele sociale joacă evident un rol important în evoluția și supraviețuirea speciei noastre. E firesc ca majoritatea resurselor să fie direcționate spre soluționarea lor.
Deci ceea ce pare a fi o pierdere patologică a interesului pentru orice activitate poate fi, de fapt, rezultatul focalizării exclusive asupra unei singure probleme care este mult mai relevantă pentru supraviețuirea omului decât plăcerea. Un argument care susține această concluzie este faptul (demonstrat științific) că persoanele care suferă de depresie tind să gândească într-un mod mai analitic, mai mult și mai des la problemele din viața lor.
Apoi, simptomele depresive ca lipsa interesului sau retragerea din activități constituie semnale pentru oamenii din jur că avem nevoie de ajutor. Se crede că tristețea și anxietatea au evoluat în cazul copiilor ca reacții la îndepărtarea temporară de părinte. Prin manifestarea tristeții copii restabilesc apropierea fizică atunci când părintele nu e prezent. La fel, simptomele de depresie pot atrage susținerea celor din jur sau pot genera anumite concesii din partea celorlalți, care ajută persoana depresivă să iasă din situații cu potențial de amenințare. Astfel, depresia are și funcție de motivare socială.
S-a demonstrat că recuperarea din depresie este grăbită de îmbunătățirea relațiilor sociale și de întărirea suportului social. De altfel, calitatea relațiilor noastre sociale și prezența unui conflict prezice măsura în care cineva va suferi la un moment dat de depresie.
Studiile mai arată că experiențe negative diferite declanșează simptome de depresie diferite, potrivite pentru a ne ajuta să ne confruntăm cu o problemă anume. Prin urmare, felul în care simptomele depresive se alătură unul altuia diferă în funcție de problema cu care ne confruntăm.
Acestă teorie aparține cercetătorilor Keller și Nesse care au studiat două tipuri de situații asociate depresiei: pierderea unor legături sociale importante (decesul cuiva din familie) sau eșecul unor eforturi de a obține ceva (promovarea pentru care am muncit mult). S-a observat că persoanele care au trecut prin aceste două tipuri de evenimente manifestă tipare de simptome diferite.
Persoanele care au pierdut pe cineva apropiat, prin deces sau divorț, tind să treacă prin durere emoțională mai puternică, să plângă mai frecvent și să resimtă o dorință mai intensă de a fi în compania prietenilor apropiați sau familiei. Pentru că legăturile sociale au fost foarte importante pentru adaptarea la mediu de-a lungul istoriei evoluționiste a omului, pierderea lor reprezintă o amenințare.
Pe de altă parte, persoanele care au investit efort într-o activitate sau pentru un scop care se soldează cu un eșec vor simți vinovăție, ruminație, pesimism și oboseală/epuizare. Astfel se reduce risipa de resurse, retragerea individului din activitate îl ajută să reanalizeze strategiile care au dat greș. Vinovăția e legată de măsura în care persoana a putut controla situația și susține analiza propriilor abilități de gestionare. Pesimismul descurajează viitoare inițiative, pentru ca resursele să fie conservate până la rezolvarea problemei actuale.
Durerea emoțională este un răspuns natural la situații negative foarte diverse, nu doar la pierderile sociale. Ea seamănă cu durerea fizică și atrage atenția asupra unei probleme care, dacă nu este rezolvată, poate avea consecințe negative asupra capacității noastre de a supraviețui în mediul social din care facem parte.
În plus, ne motivează să remediem problema, susține retragerea din calea sursei care a provocat-o, încurajează comportamentul de conservare, scade activitatea fizică și implicarea în activități care consumă resurse pentru a promova vindecarea.
Un alt rol al suferinței emoționale este cel de a stimula învățarea! Durerea psihică creează contextul potrivit pentru reflecție: când suferim, ne luăm răgazul să analizăm cum am ajuns aici, care sunt soluțiile disponibile etc. Așa învațăm să anticipăm posibilele consecințe nefaste ale unor acțiuni sau decizii, să ne gândim la mai multe căi pentru rezolvarea problemei și să acționăm pentru a minimiza costurile.
Aș vrea deci să înțelegem că deși la o intensitate mare simptomele de depresie sunt periculoase, există și acest punct de vedere evoluționist pentru care ele reprezintă mecanisme de apărare, utile în confruntarea cu o problemă. E important să înțelegem rolul lor și să ne folosim de ele pentru a ne îmbunătăți viața.