MegaSporeBiotic – eu cred că dă rezultate. Și nu doar eu:

Testimonial Gabriela

Sunt multe aspecte în meseria aceasta care mă stimulează să progresez: investigarea fiecărui caz nou până pot oferi un diagnostic, căutarea cu nas de detectiv a tratamentului potrivit pentru fiecare pacient în parte, confirmarea uimitoare despre cât sunt de diferiți oamenii (și ce bine că nu suntem șabloane!), urmărirea atentă a etapelor prin care trece fiecare dintre cei care se deschid în fața mea și, bineînțeles, rezultatele, deseori suprinzătoare, de fiecare dată îmbucurătoare. Azi vreau să vă arăt că bucuria mea nu e unilaterală, ea se oglindește adesea în celălalt. Iată mai jos testimonialul unei paciente căreia i-am oferit recent suport psihologic, servicii de psihoeducație și un tratament cu MegaSporeBiotic:

Trăiesc în Germania de 5 ani și până recent am crezut că duc o viață echilibrată din toate punctele de vedere. Am doi copii, așa că am crezut mereu că mănânc sănătos din moment ce cumpăr și gătesc aproape exclusiv produse bio. Stiți voi: fără prea multă carne, și aceea doar bio, legume și fructe multe etc.

Am un bussines care mă solicită uneori mai mult decât aș vrea, dar niciodată n-am crezut că îmi poate face rău. De peste un an am probleme gastrice. Simptomele apăreau din senin, apoi dispăreau la fel, așa că nu le-am acordat importanță. Pe toți ne doare câteodată, nu?! Am început să mănânc tot mai des, adică „ciuguleam” mereu câte ceva pentru că nu aveam timp să stau la masă.

Nici nu știu când mi-am schimbat comportamentul de a sta la masă cu familia, dar mie nu îmi era foame niciodată. După câteva luni am început să nu mai suport mâncarea, aproape tot ce mâncam îmi provoca greață. Au apărut durerile de stomac care au devenit din ce în ce mai acute. Ba eram constipată, ba aveam diaree, durerile erau groaznice. Am început să o iau razna psihic. Nu te poți gândi la lucruri frumoase când nu dormi noaptea de dureri și te trezești dimineața cu greață. Am început să slăbesc, să amețesc când mă ridicam din pat, am fost în prag de leșin de cel puțin 3 ori în ultimele 2 luni. Am ajuns la un doctor care mi-a recomandat pastilele clasice pentru gastrită. Ele mi-au făcut mai mult rău decât bine, ceea ce m-a speriat și mai tare.

Mi-era clar că fizicul meu cedase, normal că nici psihic nu eram bine. Așa că i-am scris Mihaelei, o veche prietenă, care acum 10 ani mă pusese pe picioare după un episod asemănător. I-am povestit pe scurt starea mea. Ea mi-a recomandat să iau niște probiotice. Le-am așteptat cu sufletul la gură și am început tratamentul. Sunt în cea de-a doua săptămână deja și simt că am înviat! Asta pentru că prin reglarea trazitului intestinal am început să mănânc din nou regulat, fără să mai ronțăi. Nu mai am nevoie! Nu mai simt nevoia de dulce! Pentru că mă hrănesc sănătos, nu mai amețesc și nu mai îmi este greață. Bineînțeles că sunt bine și psihic, pentru că acum reușesc să mă odihnesc noaptea din moment ce nu mă mai trezește acidul gastric. Dar și pentru că viața e frumoasă când ai grijă de ea 🙂

Uite ce vreau să subliniez prin povestea mea: sistemul nostru digestiv este strâns legat de psihic și invers. Probabil suntem destui de mulți cei ce credem că ducem o viață sănătoasa.. Eu aș fi putut să jur că a mea este fără cusur! Dar avem nevoie de specialiști care să ne limpezească mintea. Mulțumesc, Mihaela!

Leave a Reply