Cât de mult ne modelează stresul creierul?

Datorită stresului prelungit, regiuni vitale ale creierului pierd din flexibilitate și capacitatea de reacție/răspuns, ceea ce favorizează, în timp, dezvoltarea tulburărilor depresive.

Stresul este, în esență, prima reacție a creierului care se recunoaște în pericol. E un reflex înrădăcinat care ne obligă să analizăm situația amenințătoare în care ne găsim pentru a putea lua decizia dacă să o confruntăm sau să fugim de ea pentru a putea supraviețui.

A treia opțiune e imobilitatea: atunci când suntem cu adevărat speriați, creierul ne face uneori incapabili să mai acționăm.

Există sisteme neurologice și biochimice care ne pregătesc creierul și corpul pentru a face față unei amenințări. Sistemele sunt reglementate de o suită complexă de rețele cerebrale și reacții hormonale. Un element cheie în răspunsul la stres este amigdala, partea creierului care (printre altele) decide dacă stresul este sau nu justificat.

Răspunsul la stres ne afectează în feluri foarte diverse. De exemplu, ne crește atenția asupra lucrurilor negative, deoarece atunci când avem de-a face cu o problemă nu ne mai permitem să pierdem timp cu lucruri irelevante.

Creierul și corpul se pun în alertă, devenim mai sensibili la pericole și riscuri, atât fizice, cât și mentale.

Așadar stresul e util pentru a ne păstra în siguranță, dar ne determină să ne concentrăm pe aspectele negative și minimizează lucrurile pozitive care au potențial de a ne distrage de la situația stresantă.

Stresul e și foarte stimulant: eliberează mai multe substanțe chimice în fluxul sanguin. De exemplu, cortizolul, care ne amplifică ritmul cardiac, tensiunea musculară, absorbția de glucoză, chiar și răspunsurile sistemului imunitar.

Axa hipotalamică-hipofizară-suprarenală (HPA) reprezintă legătura dintre creier și corp în situații de stres. Când creierul nostru decide că stresul este necesar, semnalele sunt trimise pe axa HPA, care la rândul său eliberează o secvență complexă de substanțe chimice care se încheie cu hormoni de stres, cum ar fi cortizolul și glucocorticoizii, care sunt eliberați în fluxul nostru de sânge.

Dar problema e chiar această abilitate a axei HPA de a recunoaște când există suficientă substanță chimică de stres în organism. Pentru că axa HPA poate începe răspunsul la stres fizic, dar nu pare să știe să îl și oprească.

Există tot mai multe dovezi științifice care ne sugerează că de aici apar diverse probleme de sănătate mintală, precum depresia. S-a dovedit că cei ce suferă de  depresie cronică (și mulți dintre cei care s-au sinucis!) au niveluri semnificativ crescute de glucocorticoizi, cortizol și alte substanțe chimice de stres în sânge și țesuturi.

Se bănuiește că bombardamentul constant de substanțe chimice cauzat de situațiile de stres stă la baza multor simptome fizice ale depresiei. Creșterea în greutate, hipertensiunea arterială, înnăbușirea sistemul imunitar, problemele cardiace – toate pot fi atribuite acțiunii persistente a substanțelor chimice de stres din organism.

De exemplu, aceste substanțe chimice și hormoni de stres par să aibă un efect puternic asupra neuronilor și afectează funcționarea creierului. Mai exact, acestea par să stimuleze zone precum hipocampul și cortexul prefrontal pentru a ne îmbunătăți memoria, gândirea și concentrarea, deoarece atunci când suntem într-o situație stresantă, trebuie să avem agerime mentală și să ne amintim ce se întâmplă în caz că se va repeta. Din păcate, de aici începe problema.

Neuronii pot gestiona o anumită cantitate de semnalizare crescută, o anumită excitație. Dar prea mult duce la excitotoxicitate, un fenomen prin care prea multă activitate dăunează și afectează neuronul. Procesele biochimice complexe pe care le implică un neuron sunt destul de solicitante. Când are timp să se reorienteze și să se reumple după ce a fost împins la limită va fi bine. Dar stimularea continuă duce la deteriorare.

Așadar, substanțele chimice produse de stres stimulează multe zone ale creierului. Dar când axa HPA continuă să le pompeze, acele zone ale creierului sunt stimulate prea mult, ceea ce epuizează și produce daune neuronilor, determinându-i să își piardă plasticitatea. Iar o pierdere de neuroplasticitate este considerată acum de unii oameni de știință ca fiind o parte cheie a depresiei.

În același timp, există și aspecte pozitive ale stresului pentru că alte părți ale creierului, cu neuroni care au proprietăți subtil diferite, răspund diferit la hormonii stresului, fiind potențate de aceștia!

În materialul următor vă voi dezvălui și cum am putea lupta cu stresul…

Leave a Reply